Like a bird

Si cam asa era in Dubai. Intr-o ora si ceva abia am ajuns in capatul din dreapta al aeroportului. Peretele ala mare si negru din spatele lifturilor era curbat si curgea apa pe el. Jos era o fantana. La toaleta era dus langa veceu (cunoscatorii stiu de ce). Iar eu ma gandeam ca in desert se face cea mai mare risipa de apa. Dar macar e una al dracului de estetica. Credeti-ma ca pe viu te face sa ai senzatia ca te ridici usor de pe sol. Intre pomi am cunoscut un Indonezian care se indrepta spre Coreea de Sud si canta la chitara ca un folkist romanesc cu foc si super accent englezesc si un african semi timid bucuros ca e bagat in seama de oameni veseli.

Aici a fost mai linistit. Pentru ca in Istanbul imaginati-va vreo 20 de oameni asteptati cu foita din aia in dreptul pieptului de un barbat la 4 ace care alearga efectiv apoi cu ei prin mini mostrul ala de aeroport. Tarom decolase cu 45 de min intarziere, deci mai aveam vreo 30 de min sa zburam prin aeroport catre check in si apoi catre gate si apoi catre masinuta si apoi in avion. Funny, dar cu inima si fierea stransa. Si aici a inceput sentimentul de rasa superioara (femeie alba. europeanca daca se mentioneaza... bashca) Nenea din fata mea tremura cu biletu in mana indreptandu-se catre un casier de la fast-food sa il intrebe unde e gate-ul nostru. Ca deh, ei le tin pitite in inestetica lor de gate-uri intre decoratiuni de craciun si magazine si restaurante sic. Angajatu chattuia cu un prieten/alt angajat de pe aerport/client simpa. E de ajuns sa scoti rimelu in fata, sa pui cu tupeu intrebarea destul de tare si cu un zambet in 2 sec ai toate indicatiile necesare. Asa ca inima s-a marit un pic spre marimea naturala si continuarea alergaturii a fost ceva mai usoara. Asa ca daca vi se intampla ca escala sa se micsoreze brusc, urechi mari ciulite - cand vi se striga numele la check in nu o sa semene prea tare cu fonetica lui reala -, intrebati pe oricine pare de al casei in loc sa bajbaiti si fortati splina pana unde se poate.

Gigantismele de avioane de la Emirates, in care te intampina 7 fete zambitoare care incearca sa para cat mai putin plictisite sa zica "Welcome" fiecaruia dintre cei cca 500 de pasageri deja te baga in alta atmosfera. Unifromele cu palarii incluse te fac sa te simti ca ei chiar s-au straduit sa welcome you and your eyes, pernutele colorate, mini ecranele pe care poti daca esti maniac sa verifici in permanenta unde esti pe harta, cat mai ai, eventual sa vezi pe camera pista cand decolezi sau pe care poti sa te uiti la orice gen de film - unele inca ruland in cinematografe - ori la friends ca sa te simti ca la tine acasa cand faceai acelasi lucru sunt numai bune. Iar meniurile care te introduc deja in Asia... sunt un good warning and accomodation pt ce te asteapta. Desi vag de tot abia incepi sa banuiesti.

Apoi vine Dubai. Fata de care Istanbul... asa cum mancarea din avion e un mini preambul al mancarii din unele parti ale Asiei, cam asa e si cu marimea aeroportului din Istanbul fata de monstrul din Dubai. De sus orasu asta e geometrie. Una frumoasa, pt care te bombani ca nu ai agreat-o mai mult in scoala sau nu te-ai gandit si la varianta de arhitect ca profesie. Pana si masinile se tin in coloana in niste coloane curbate lin si simetric intre si printre pomi aranjati cu gust si, evident, geometrie in cap. Cladirile impozante nu sunt turnurile din sticla indodore si sufocante pe care le vezi in filmele de la Hollywood. Acum te apropii de Bolyywood si iei din mania pt decoratie de acolo, o aplici doar in forme si pastrezi simplitatea si gigantismul din punctul cardinal dinspre care vii. Curatenie si lumina si zici multumesc pentru faptul ca ai intrat si la Istanbul si la Dubai deasupra orasului dinspre apa. Ai o introducere treptata in curatenie si claritate si cumva aerisire, cu toate ca te gandesti cate milioane de suflete mai mult decat in Bucuresti traiesc in orasele astea. Din pacate, noapte fiind, nu se intelege nimic din poze. Din fericire pentru mine, luminile aprinse pe apa si pe uscat au fost un spectacol in plus.
Aviz amatorilor, ina eroportul din Dubai sunt cel putin 3 locuri unde se fumeaza. Ba chiar e o reclama asta. O hostess statea cu un meniu deschis in brate invitandu'te in dreptul unui lift catre etaj, unde era a smoking cafeteria.



Si intre deja-toate-fetzele-hainele-denumirile-afisele care aduc tot mai putin a acasa ori macar a Europa si pe care nu le intelegi decat din imagini, dai peste coltul asta de mai sus. Le notre.Si iti bate inima si zambesti de parca ai fi revazut pe cineva drag de care iti era dor.
Te urci cu si-mai-deja-toate-fetzele-hainele-denumirile-afisele care aduc tot mai putin a acasa ori macar a Europa, dupa o lunga coada, intr-un alt Emirates, la fel de gigantic, cu un alt meniu mini-preambul si de data asta pornesti direct Friends, nu ultimul blockbuster. Vrei chestii de acasa, nu chestii la moda. Tragi cu ochiu la vecini si vezi un film din cu totu alta lume in cu totu alta limba si observi ca se trage cu ochiul la tine pentru ca acum tu esti altfel decat ei. Minoritatea. Cele cu care mai statusesi la palavre pentru ca aveau o destinatie aproape la fel ca a ta sunt in alt avion, catre noul job sau viitorul sot, vecinii simpatici straini care te ajutasera cu bagaj sau conversatie de dezmortire dupa tentativa de somn s-au oprit la Dubai... asa ca incepe deja sentimentul de o noua lume. Si atunci, poetic si potrivit cu atmosfera... rasare soarele.



Coridoare multe si lungi, toate duc la Bagage claim, ai uitat deja de aventura cu obtinutul vizei, nu ii mai porti pica functionarului care avea o zi proasta cadn intrai tu in biroul lui, esti multumit cu emotia. O coada lunga ce iti spune cam cati locuitori sunt la destinatia ta finala, inca o fisa completata, inca una completata inca din avion, inca o stampila pe pasaport. Roata de bagaje. Un india spre varsta a 3a iti vede gabaritul si ochii intrebatori, agata un carucior si te intreaba care e bagaju tau.

Si de aici to be continued, pentru ca deja nu mai e preambul. We become an outsider inside trying to induce an inside(r) feeling

ps: Avionu e ok. Nu ma/va mai speriati degeaba. Daca nimeriti piloti ca cele 3 perechi ale mele la aterizari si decolari, daca turbulentele nu's mari si nu stai prea mult in avionul mic al Tarom... e totul ok. Iar pentru mine... o manusa facuta pe marimea mea. 99%
Ma gandesc cu drag la Le Notre. Nous Notre, Vous Notre. Vostri ai mei.