Guest post - soon to be Bengaluru girl

Mai tineti minte postul asta al meu de acu 8 luni si ceva?
2. Where the hell am I? Dati un click, amintiti-va-l sau, si mai bine, (re)cititi-l. Asa ma simteam eu la vreo 2-3 zile dupa aterizarea in India, scriind despre impactul initial.

M-am gandit sa rog pe fiecare roman nou ajuns in India sa scrie ceva similar. Ana-Maria Pirea a luat-o inaintea ideii mele si si-a facut un blog pe cand isi aranja ultimele acte si bagaje ca sa vina in Bangalore, unde scrie despre experientele ei. Cu mai multa consecventa decat am facut-o eu ( i'm a lazzy one :( ). Si m-a amuzat si mi-a amintit de mine si de postul ala al meu. Cu voia ei, preiau aici postul ei de "inceput in India":

6 luni trec repede, nu?

Nici nu stiu cu ce sa incep. Nu stiu care sunt mai multe, partile bune sau partile proaste? Stiu doar ca prima chestie la care m’am gandit a fost…de ce naiba am venit eu aici? Nu cumva m’am aruncat cu capul inainte si acum…it’s come to bite me in the ass?

Sa o iau totusi de la inceput. Zborul a fost genial. Stiu…cum pot sa zic ca e genial sa stai intepenita pe un scaun atatea ore, inghetand de frig si murind de somn? Pai, ca sa explic pe scurt, daca ar fi sa imi aleg un loc in care sa ma mut cateva luni, as alege un avion Emirates. M’am uitat la Grey’s si am ascultat Aerosmith la 11000 de metri inaltime. Am avut paturica, perna si casti, am mancat chestii bune si am baut vin rosu. Si da, am furat o paturica :D :D

Si asa am ajuns in India. Am luat frumos autobuzul, care a plecat repede si era aproape gol si am ajuns peste vreo 2 ore la Forum Mall, unde trebuia sa ma intalnesc cu indianul. Sa mai zic de trafic? Il prefer pe ala din Bucuresti. Soferul claxona ca un idiot, la orice masina, ricsa sau motocicleta si facea slalom printre masini mai rau ca un schior prin padure. Macar erau semafoare. Si am asteptat, am tot asteptat…unde naiba sunt vacile? Nu am vazut decat una. I am really in India?

M’am intalnit si cu indianul, a fost dragut un nene de la securitate din mall care mi’a dat telefonul sa il sun pe indian, ca nu gaseam telefonul public. Dintr’un motiv necunoscut mie, Orange’ul nu imi merge aici. Cand a ajuns, m-a intreabat daca nu vreau sa stau la un suc. NU!!! Vreau sa dorm, how about that? Dupa suc, ma duce la o ricsa in care ma urca cu bagaje cu tot si sa il astept putin, ca el e cu motorul si vine imediat. (Am mentionat ca acum stau cu picioarele pe sus, ca sa spele o indianca podeaua? Talk about cultural shock.) Ricsa cred ca este mai interesanta atunci cand nu te tii de bagaje, sa nu cada. Ele sau eu.

Si ajungem in sfarsit la casa unde stau internii. Cand mi’a zis ca stam toti impreuna, tipul vorbea in cel mai propriu mod posibil. In acelasi apartament. Am si eu o saltea care ma asteapta sprijinita de perete. Si mai sunt inca 8-9 persoane care stau aici. Apartament cu 4 camere si 2 bai, ce-i drept, dar come on!!! Ca sa nu mai zic ca e de’a dreptul jegos si toata lumea are hainele aruncate peste tot. M’am abtinut din greu sa nu incep sa plang. A zis ca nu stau aici decat pana duminica, dupa care ma duc sa stau la un prieten de’al lui cu celalalt intern de la firma si altii. Da, intern, adica baiat. Bastien din Franta. Cand a zis ca o sa stam acolo cam o luna si dupa aia ne mutam inapoi, nu stiam cum sa il intreb daca vrea sa spuna ca trebuie sa stau in camera cu ala. Nu, o sa stau cu o fata. Whew.

Si pentru ca nu aveam chef sa raman singura sa plang si sa vreau inapoi la mama, am plecat cu el prin oras. Pe motor. Care arata mai degraba a scuter. De fapt e undeva intre. Ma rog. Am avut aceeasi senzatie pe care o am cand schiez…libertate totala. Mai putin atunci cand credeam ca urmeaza sa ne lovim de toti ceilalti din trafic. Dar oamenii astia chiar se inteleg, in nebunia lor totala cu claxoane, ei de fapt se atentioneaza, nu se enerveaza. Hear that, Bucuresti?

Mi’am luat o cartela de telefon, ca oricum Orange’ul nu merge si eram enervata ca nu am nici net. A fost taiat pentru ca nu l’au platit si acum a tot sunat sa il reconecteze. De fapt, cica a fost reconectat, dar acum e router’ul stricat. Eu tot astept si intre timp scriu.

A, da, si am si mancat. Ankit, indianul, a zis sa nu incep din prima zi cu mancare indiana, asa ca am mers la o chestie chinezeasca. Am mancat momos, whatever those are si chop suey. I’am zis ca nu stiu ce e aia, decat ca asa se numea o melodie. El zice System of a Down. Eu zic da. Si asa am ajuns la Aerosmith si Pink Floyd si ca dupa ce ma acomodez aici imi spune de niste locuri in care sa ma duc, ca au muzica buna.

Pana una alta, o sa il contactez pe prietenul prietenului Corinei, poate ma ajuta sa imi gasesc ceva in care sa pot sa stau. A, the bright side la cacatul asta de apartament? Sunt cativa portughezi aici. Mai avem polonezi, chinezoaice si japoneze. Inca nu i’am cunoscut, decat pe Pedro, care ne’a deschis usa in chiloti si camasa. Nu bag mana in foc ca avea chiloti pe el. S’a facut rosu, verde, albastru, si s’a bagat inapoi in pat, pentru ca dormea. Acum e bolnav si a venit doctorul la el. Cica nu e malarie. I can’t believe that’s even a posibility.

Seara am fost intr’un fel de bar, cu o parte din colegii de apartament. Couch. Dragut si socant. Cum se poate sa fie un cocktail la fel sau chiar mai scump decat in Romania? This is India, for God’s sake! Si ghici ce muzica am ascultat? Stereo Love. Nu stiu cine canta, dar am recunoscut’o. Ca tot vorbim de chestii romanesti, taxi’urile lor sunt Logan’uri. Cu marca Renault, but still.

In loc de concluzie, bine ca nu am ramas in camera singura, pentru ca acum as fi fost ori depresiva, ori as fi terminat tuica pe care le’am adus’o astora. Ankit este primul prieten pe care mi l’am facut aici. M’a ajutat enorm ca a stat cu mine toata ziua. Funny thing: are 19 ani si pe la 10 l’au sunat de acasa, ca are ora.

Si tocmai am aflat ca maine incep munca.

Can you spell chaos? I-N-D-I-A.